geoturism.ro
Obiective naturale: cascade Obiective naturale: chei Obiective naturale: lacuri Obiective culturale Rezervatii naturale Obiective istorice Oferte turistice Obiective religioase


OBIECTIVE TURISTICE

 Adaugare obiectiv turistic PROPUNE UN OBIECTIV TURISTIC (FOTO SI TEXT)

 Adaugare obiectiv turistic SAU TRIMITE FOTO SI TEXT PE MAIL contact@geoturism.ro
 Cauta obiectiv turistic

 




ALTE LINK-URI



Gazduit de Host-Age.ro

Pestera Ratei

ABSTRACT
 
The Ratei cave is positioned, in the south of Leaota Mountains, on the very border of these with Bucegi Mountains, on the right side of Ialomita river. Ratei is a complex network, that requires several trips before getting thoroughly acquainted with, and even cavers having performed several visits may get lost when trying to reach the remote large chambers at the end of the cave. Nor the amount, neither the variety of speleothems (that are scarce and common) is what impresses in Ratei cave, but its erosional and dissolution morphology. The cave is developed in Late Jurassic deposits consist of both massif and thickly layered, white grayish and red limestone. At the cave entrance there is a installation for tapping the underground stream course. The water is calcium and sodium bicarbonate type, with about 600 mg/l TDS, the discharge range between 60 and 140 l/s. Ratei cave was formed by water enlarging a system of post-Albian cracks. Considering relative elevations, three distinct levels may be separated within the cave. The speleogenetic process included several underground stream piracies and diversions. The cave is still liable to undergo an active evolution, as a consequence of the fact that the present-day outlet is situated 32 m above the base level of Ratei brook.


CUVINTE CHEIE
 
activ, calcita flotanta, captare, contact geologic, dezobstructie, diaclaza, difluenta, etiaj, flis, fosil, gips, gur, laminor, marmita, meandru, molasa, nivel de baza, nivel de eroziune, pierdere difuza, pilier, ponor, resurgenta, septe de coroziune, sifon, silex, sorb, talveg, tavan plan orizontal, trasor, treapta antitetica, tunel de presiune.


CUVÂNT ÎNAINTE
 
Când am scris acest articol despre pestera Ratei, cu ceva timp în urma, i-am dat un caracter pe de-a-ntregul descriptiv, negândindu-ma prea mult la latura romantica si la ce a însemnat de-a lungul anilor pestera Ratei pentru mine si pentru clubul de speologie Focul Viu. Atunci, din anumite motive, independente de vointa mea, articolul nu a vazut lumina tiparului. Acum, având ocazia sa rescriu articolul pentru revista Eco Carst, mi-am spus ca o mica introducere mai romantata, înainte de a prezenta puzderia de cifre si informatii de tot felul, nu are cum sa strice.
Aceasta pestera, atât de draga sufletelor noastre, a fost ca un urias creuzet în care s-au format generatii dupa generatii de tineri entuziasti si frumosi, calindu-se si descoperind plini de uimire si încântare, minunile unei lumi pentru multi interzisa. A fost si înca va fii, ca o poarta deschisa catre frumusetile nebanuite si atât de bine ascunse ale zeitei mame, pamântul.
Circuitul care de obicei se parcurge vizitând pestera si care de atâtea ori ne-a purtat pasii prin întuneric poate fi asemuit cu caruselul periplului prin viata, plecând de la plamadirea din pamânt si pâna la reîntoarcerea în acelasi atât de rabdator pamânt.
Râul ce strabate pestera, ca un suvoi de apa vie ne conduce pasii prin coridoare si sali ale caror minunatii par desprinse din povestile cu zâne ale copilariei si ale caror denumiri, uneori exotice, amintesc de Marianele tineretilor si viselor noastre si ale predecesorilor nostrii.
Descoperind universul nebanuit al pesterii, descoperim universul mult mai complex din interiorul nostru si daca dupa toti anii acestia de scormonit prin tenebre am reusit sa înfrângem si întunericul din noi si sa devenim mai buni, câstigul este imens si a meritat cu prisosinta efortul nemasurat pe care l-am facut si poate aceasta ne este singura si de nepretuit rasplata.


INTRODUCERE
 
Fiind pozitionata în sudul M-tilor Leaota, pe partea dreapta a râului Ialomita, pestera Ratei favorizeaza accesul relativ usor al speologilor bucuresteni care pot ajunge în zona intrarii chiar în excursii de week-end. Din acest motiv, dar nu numai, pestera a fost folosita, de catre clubul de speologie Focul Viu ca pestera scoala. Galeriile pesterii formeaza o retea complexa a carei cunoastere necesita câteva vizite inainte de a deveni cât de cât familiara si chiar speologi care au facut deja câteva intrari se pot rataci încercând sa atinga marile sali din fundul pesterii sau chiar pot avea dificultati majore de orientare, la iesire. Pestera Ratei, desi poate fi considerata o pestera mare, nu impresioneaza prin abundenta speleotemelor, care sunt mai degraba comune si putine, vizitatorul avizat ramânând impresionat de morfologia spectaculoasa, generata atât de formele de coroziune cât si de cele de eroziune.


LOCALIZARE SI ACCES
 
Pestera Ratei este localizata in M-tii Leaota, desi foarte aproape de limita acestora cu M-tii Bucegi, râul Ialomita separând cele doua masive muntoase exact în aceasta regiune. Oricum valea Rateiului, unde se afla pestera si geamana ei într-ale toponimei, valea Brateiului, ce se afla imediat la nord, apar pe mai toate hartile turistice cu M-tii Bucegi.
Accesul cel mai usor se realizeaza dinspre sud, prin Pietrosita, unde se poate ajunge cu trenul sau cu masina, continundu-se apoi pe DN 71, care uneste Pietrosita si Sinaia. Dupa cca. 8 Km, în dreptul satului Pucheni, se ajunge le confluenta Ialomitei cu Ialomicioara.
În acest loc, o sosea asfaltata, se ramifica spre stânga, urmând valea Ialomitei si mergând spre marea cariera de calcare de la Lespezi (cariera ce furnizeaza materia prima pentru fabrica de ciment de la Fieni). Dupa alti 8 Km, pe drumul asfaltat, ce duce la cariera, dupa ce se lasa în dreapta intersectia spre Tabara Cerbu si Dobresti, se traverseaza valea înspumata a Rateiului. Pentru calatorul care merge pe jos, acesta este momentul în care sporindu-si atentia, dupa înca 150 m, pe stanga, trebuie sa urmeze o poteca ce se desprinde din drumul asfaltat si urca voiniceste, de-a lungul tevii care transporta apa captata chiar din pestera. Aceasta poteca prin padure, se urmeaza 10-15 minute pâna ce da în drumul forestier din portiunea inferioara a vaii Rateiului. Pe acest drum forestier se poate ajunge si cu masina, direct din drumul asfaltat de pe valea Ialomitei. Se continua deplasarea pe drumul forestier, spre stânga, si dupa înca 1 Km, pe dreapta de data aceasta, apare o poteca bine întretinuta de catre cei care au in grija captarea de apa, poteca ce dupa înca 5 minute conduce chiar la gura pesterii.


ISTORICUL CERCETARILOR
 
Cunoscuta înca din Sec. XIX, resurgenta Rateiului, numita Izvorul Rateiului, a fost captata în 1909, pentru nevoile localiatilor din aval, lucrarile fiind coordonate de T. H. Ionescu si D. Cair. Cu acea ocazie, o placa memoriala, gravata în marmura, în onoarea regelui Carol I a fost plasata pe peretele din dreapta intrarii. Placa, desi pomenea de unul din marii regi ai României, a rezistat în timpul comunismului, datorita izolarii ei în creierul muntilor, disparând totusi, în mod misterios, probabil furata, dupa revolutie, prin 1994-95.
În 1956, T. Orghidan si Margareta Dumitrescu, exploreaza, carteaza si colecteaza fauna în zona vestibulara a pesterii, situata în aval de sifoanele care barau trecerea. Harta întocmita cu acest prilej prezinta doar 146 m de galerii.
În 1969, unul dintre cei mai remarcabili geologi ai României, Dan Patrulius, realizând cercetari geologice în zona, este primul care semnaleaza posibila existenta a unei mari pesteri, raportându-se la amploarea zonei carstice din regiune.
În primavara si apoi în toamna anului 1970, membrii clubului de speologie Focul Viu, decid sa întreprinda primele cercetari, la sugestia lui Dan Patrulius. Reusind sa patrunda în reteaua activa a pesterii, descopera si doua importante sectoare fosile. Explorarile pentru vreo 2 Km de pestera au necesitat un bivuac subteran de 3 zile.
În 1971, un pasaj fosil, care scurt circuiteaza zona sifoanelor de la intrare a fost descoperit. Intrare în pestera devenind mult mai facila, explorarea, cartarea si observatiile stiintifice sau derulat mult mai rapid, pentru 5160 m de galerii, avînd ca rezultat publicarea unui studiu stiintific complex (Povara et. al, 1973). Pe lânga informatii privind morfologia, hidrologia si sedimentologia pesterii, acest studiu, propune de asemenea, un interesant model genetic al cavitatii. Harta realizata atunci seamana destul de mult cu harta care însoteste acest articol, aceasta din urma fiind si cea mai recenta si completa, deosebirile majore constând din lipsa pe harta din 1973 a salilor mari din capatul pesterii, care au fost descoperite ulterior si din nerealizarea jonctiunii dintr Sala Mare si Sala Nisipurilor.
La începutul anilor 80, Clubul Focul Viu, întreprinde o noua si sustinuta campanie de explorare si recartare a pesterii, realizându-se în cele din urma harta pesterii, la scara 1:200, harta care, dupa micsorare, a capatat forma finala, si evident, însoteste acest articol. Trebuie mentionat ca marea majoritate a parcursului subteran a fost cartat cu busola miniera, având un grad ridicat de precizie.
 GEOLOGIA PERIMETRULUI
 
În zona pesterii poate fi identificata urmatoarea succesiune geologica:
Peste fundamentul cristalin reprezentat de seria de Leaota, metamorfozata în faciesul sisturilor verzi, repauzeaza depozitele Bajocian-Calloviene, formate din gresii cuartoase, marne, calcare si radiolarite.
Depozitele Jurasicului superior sunt formate din calcare masive sau stratificate, de culoare alb cenusie sau roscate. În astfel de depozite este formata si pestera Ratei. În sudul M-tilor Bucegi, la baza Jurasicului superior, pe o grosime de câtiva metri se dezvolta silexuri de culoare cenusie, functionând ca un orizont stratigrafic reper. Astfel de formatiuni sunt de obicei greu de identificat, exceptie facând suprafetele corodate carstic (de altfel astfel de formatiuni cu silexuri sunt întâlnite destul de frecvent în pestera Ratei).
Succesiunea stratigrafica se continua cu depozitele Aptianului, constituite din formatiuni grezoase de flis, cunoscute în regiune ca breccia de Raciu. Aceasta este relativ bine dezvoltata în partea sudica a M-tilor Bucegi si este alcatuita din elemente de calcare alb galbui, în proportie de 85% si sisturi sericito-cloritoase apartinând seriei de Leaota.
Breccia de Raciu apare ca un orizont ce se dezvolta la baza conglomeratelor de Bucegi, de vârsta Albiana. Conglomeratele de Bucegi sunt poligene având o matrice grezoasa si contin galeti de roci mezozoice (mai ales calcare) si sisturi cristaline. Atât ca litofacies cât si ca geneza si pozitie depozitele albiene reprezinta o formatiune de molasa.
 
DESCRIEREA PESTERII
 
La intrarea în pestera exista o instalatie de captare a cursului subteran, destul de elaborata, care printre altele este echipata si cu un baraj si un stavilar, construite în interiorul pesterii. De asemenea exista o poarta metalica, care este în permanenta închisa cu lacat. De aceea vizitele în pestera sunt dificil sau imposibil de organizat, sistemul de închidere fiind aproape impenetrabil.
Parcursul subteran, de-a lungul râului subteran care vuieste impresionant în zona intrarii, devine foarte repede impracticabil (dupa 40 m), fiind blocat de doua sifoane. Din fericire, exista un pasaj fosil destul de labirintic si îngust, situat imediat în dreapta intrarii, care scurt circuiteaza zona inundata. Acest pasaj este denumit Galeria de Incendiu si reîntâlneste râul subteran dupa 150 m. Urmând cursul subteran în amonte, parcurgem o galerie frumoasa, spatioasa, curata, fara obstacole majore. Aceasta galerie, care confera accesul spre inima pesterii are o morfologie specifica generata de formele de coroziune si eroziune: septe, lingurite, marmite de podea si chiar de perete. Dupa înca 100 m în amonte apare un important afluent de dreapta. Acest afluent peate fi urmat, pe o diaclaza îngusta, pe vreo câteva zeci de metrii, pâna la Sifonul 3.
Revenind la galeria principala, se continua parcurgerea acesteia în amonte pentru înca 250-300 m pâna la Sifonul 4, care obtureaza întreaga sectiune a galeriei. Parcursul se continua spre dreapta si în sus, pe o galerie fosila si îngusta care dupa 100 m ajunge în zona Salitei de Popas. Situata la 4 m deasupra galeriei pe care am venit, Salita de Popas nu este neaparat usor de gasit, dar odata ajunsi în ea suntem în punctul cheie al pesterii, gata sa parcurgem faimosul circuit subteran al pesterii Ratei. Este de preferat sa urmam circuitul în sens orar prin Confluenta Seaca, Galeria Dreapta, Galeria Noua, Marele Labirint, Galeria cu Argile si apoi strabatând Galeria cu Meandre spre aval, înapoi la Salita de Popas.
Pornind din Salita de Popas spre SE, foarte curând, dupa vreo 40 m ajungem la Confluenta Seaca. În acest punct se desfac doua galerii importante: drept înainte Galeria cu Gururi, iar la dreapta Galeria Dreapta. Galeria cu Gururi este o galerie spatioasa, având doi pileri de-a lungul ei. Este destul de concretionata, pe o anumita portiune a ei, fiind una din putinele galerii concretionate ale pesterii, având formatiuni de tot felul, printre care si gururi, unele seci dar si cu apa. Galeria cu Gururi se termina în fund de sac, terminusul fiind situat undeva deasupra intrarii în pestera, desigur necomunicând în nici un fel cu exteriorul.
Revenind la Confluenta Seaca , se urmeaza de data aceasta galeria ce se dezvolta spre vest, care este denumita Galeria Dreapta. Aceasta galerie confera un acces deosebit de facil, neavând nici un fel de obstacol, spre Galeria cu Cascade, care dupa cum îi spune si numele, este o galerie activa, deosebit de spectaculoasa, datorita cascadelor si al debitului impresionant. În aval, Galeria cu Cascade se termina într-un sifon îngust dar accesibil pentru scafandrul autonom. (Toate sifoanele pesterii au fost plonjate în 1983 de catre Serban Sârbu, din nefericire dovedindu-se prea strâmte pentru a putea fi penetrate, pe mai mult de câtiva metrii). În amonte Galeria cu Cascade se termina în Sifonul 5.
La 60 m înainte de Sifonul 5 apare o zona umeda, cu abundente picurari din tavan. Suntem în zona unei formatiuni stalagmitice cu o structura complexa, având mai degraba caracterul unui dom, decât a unei scurgeri parietale, numita Meduza. Pe partea ei accesibila, Meduza se suie pe vreo 10 m, pâna în tavanul galeriei, unde apare, destul de îngusta si greu de identificat, intrarea în Galeria Noua.
Prima parte a Galeriei Noi este interesanta dar si foarte solicitanta din punc de vedere fizic, fiind destul de greu de parcurs, datorita faptului ca este foarte îngusta si puternic ascendenta, dezvoltata în întregime în conglomerate de Bucegi. Acest pasaj incomod, care se parcurge pe brângi, cu sudoarea siroind si intrându-ti în ochi se termina în zona numita Portita, când coatele si genunchii sunt deja învinetite, dar si conditiile de înaintare se îmbunatatesc simtitor. La Portita se observa contactul geologic dintre conglomerate si calcare iar galeria devine larga, primitoare, fara obstacole majore, în afara de o Diaclaza, care totusi nu pune probleme deosebite. Pe alocuri peretii Galeriei Noi sunt captusiti cu gips care apare maclat creasta de cocos.
Galeria Noua se parcurge înca vreo 3-400 m de la Diaclaza, pâna când debuseaza în tavanul unei sali destul de mari si impresionante, puternic descendenta, care în partea ei inferioara intercepteaza un curs activ. Suntem în Sala cu Prabusiri, de unde coborând cam doua treimi din diferenta de nivel dintre partea superioara a salii si cursul activ aflat la baza salii, undeva în peretele stâng al acesteia, sub niste prabusiri, se afle intrarea care confera accesul spre Sala Titanilor. Aceasta intrare este foarte îngusta, practic o gaura de soarece, si a fost descoperita prin dezobstructie.
Sala Titanilor, este cea mai mare sala a pesterii, având un aspect haotic cu numeroase blocuri gigantice prabusite din tavan. Cursul activ din Sala cu Prabusiri se regaseste si în aceasta sala si este accesibil pe întregul parcurs în amonte, pâna la capatul salii. Suntem aici la +64 m de la intrare, de altfel si cea mai mare denivelare a pesterii. În Sala Titanilor se gasesc destule oase fosile, unele chiar de Ursus Spelaeus, care ne fac sa banuim o fosta intrare, situata cumva în accest capat de pestera, accesul animalelor prin intrarea actuala fiind greu de presupus.
Revenind în Galeria Noua, la cca. 100 m de la Sala cu Prabusiri, se deschide spre nord intrarea în Marele Labirint. Acest loc este usor de identificat datorita numeroaselor septe de coroziune care atârna de tavan. Labirintul este puternic descendent si captusit cu argila foarte alunecoasa, ceea ce în mod evident face parcursul în jos, mult mai usor decât la urcare si în cele din urma explica de ce aceasta directie de a percurge circuitul este de cele mai multe ori aleasa. Galeria capata pe parcurs aspect de topogan, dar în general urmand linia de cea mai mare panta, dupa 25 m diferenta de nivel, de la intrarea în Labirint se ajunge la o gaura de soarece numita Razuitoarea care permite accesul în Galeria cu Argila. Aceasta are aspect de diaclaza înclinata la 60o si destul de îngusta fiind de asemenea captusita cu argila si se urmeaza spre est, pe vreo 200 m, pâna la prima intersectie de galerii, unde spre NW se deschide intrarea în Galeria Marianne, iar spre dreapta, cumva spre est, se contina accesul spre Galeria cu Meandre.
Galeria Marianne este o galerie cu o personalitate distincta, având tavan plan orizontal si aspect general de laminor, cu înaltimi modeste, rareori permitând ridicarea în picioare. Pe parcursul galeriei se întâlnesc rare bazine cu calcita flotanta, dar mai ales culcusuri si oseminte de Ursus Spelaeus, dar si fragmente de oase apartinând si altor mamifere. La capatul acestei galerii, dupa o zona haotica constituita din Sala Nisipurilor si Sala Jonctiunii, trecând prin înca o gaura de soarece se ajunge în Sala Mare a pesterii Ratei. Numele salii a fost dat de primii exploratori ai pesterii, în 1971, acestia ajungând aici dinspre Sala cu Prabusiri.
În Sala Mare, cursul subteran care o parcurge, la perioade de ape mari, formeaza o difluenta, bratul cu deditul mai mare curgând spre nord, iar celalalt cu un dedit mai modest spre est. La etiaj, difluenta nu mai functioneaza, toata apa curgând pe bratul principal, spre nord.
Razuitoarea poate fi atinsa si din Sala Jonctiunii dar parcurgand un târâs într-adevar sever.
Revenind la intersectia Galeriei Marianne cu Galeria cu Argila se urmeaza parcursul firesc, spre est, pâna ce, dupa scurt timp galeria pe care venim debuseaza în Galeria cu Meandre, în locul numit Polita. Galeria cu Meandre, în care tocmai am intrat, este activa pe aceasta portiune, debitul cursului subteran nefiind însa prea mare. Trebuie mentionat ca Galeria cu Meandre este galeria cu cea mai mare personalitate, si evident cea mai spectaculoasa din întreaga pestera. Aspectul deosebit este conferit de prezenta meandrelor, care în baza galeriei sunt active, dar si a meandrelor fosile, care sunt conservate pe verticala si al caror traseu, de cele mai multe ori, a fost complect diferit de cel actual.
Cursul activ de pe Galeria cu Meandre se pierde într-un put care functioneaza ca ponor, numit Putul cu Cascada, dar este evident ca pierderile au avut un caracter remontant din moment ce în aval pe galerie se afla un astfel de sorb fosil, numit Putul Sec, care prezinta si treapta antitetica. Între Putul cu Cascada si Salita de Popas, în care se ajunge foarte curând, încheind astfel circuitul, Galeria cu Meandre este fosila.
 
CONSIDERATII HIDROLOGICE
 
Din punct de vedere hidrologic în Pestera Ratei se pot identifica, în esenta, doua cursuri de apa, care conflueaza în apropierea Sifonului 3, pe galeria principala.
La suprafata terenului, în aria limitrofa pesterii se afla câteva ponoare. Unul dintre acestea este situat în Cheile Rateiului, în capatul lor din amonte, în timp ce pierderi difuze în albie, apar pe tot parcursul cheilor, acestea din urma fiind identificate prin masuratori de debit. Afluentii de stânga ai Pârâului Ratei, formeaza, de asemenea ponoare, la intrarea în calcare.
În timpul perioadelor mai secetoase, întregul curs de apa al Pârâului Ratei se pierde în ponorul din chei. Într-o astfel de perioada, masuraturi de debit realizate de D. Slavoaca et al. la 15-07-1993, au indicat 64 l/s la ponor, în timp ce la resurgenta, la iesirea din pestera erau 94 l/s. Astfel, aproape 70% din debitul pârâului care iese din pestera provine din pierderile din ponorul din chei.Din moment ce cursul activ care iese din pestera este captat pentru alimentari cu apa, marcarile cu trasori de orice fel nu au fost, pâna în prezent posibile, ipotezele privind originea cursurilor subterane din pestera fiind bazate pe masuratori de debite, pe continuturi chimice, temperaturi, pozitii relative, toate aceste criterii fiind mai mult sau mai putin precise si generatoare de controverse.
Primul si cel mai important ca debit dintre cele doua cursuri de apa mentionate anterior intra în pestera prin Sifonul 5, strabate Galeria cu Cascade, pierzându-se într-un sifon aflat în aval pe aceasta galerie, pentru a reaparea în Sifonul 3. Acest curs contribuie cu mai mult de doua treimi la activul pesterii si îsi are probabil originea în ponorul situat în Cheile Rateiului.
Al doilea curs de apa, mai modest ca debit comparativ cu primul, are însa un parcurs subteran mai lung, disparând si reaparând de mai multe ori. Acesta se poate identifica pentru prima oara, în punctul cel mai departat fata de intrare, în Sala Titanilor, strabate salile mari din capatul pesterii, pentru a se pierde la baza peretelui nordic din Sala Mare, reaparând în amontele Galeriei cu Pietrisuri, pe care o strabate pe întreaga ei lungime, pentru a-si continua cursul pe portiunea activa a Galeriei cu Meandre, pierzându-se în Putul cu cascada. Este de presupus, ca dupa un scurt parcurs inaccesibil acest pârâu reapare în Sifonul 4.
Pe Galeria de Acces, între Sifonul 4 si Sifonul 3, un afluent cu un debit destul de mic (Q=3-4 l/s), apare din peretele stâng al galeriei, în punctul indicat pe harta ca +3.5. Acest afluent are un caracter cu totul distinct, fiind cu cel putin 1,5oC mai cald decât restul apelor din pestera, provenind probabil din pierderile difuze situate la suprafata, dar nu neaparat într-o zona prea apropiata. Apa provenita din Sifonul 4, împreuna cu apa acestui mic afluent contribuie cu înca o treime la debitul total al cursului subteran, în acest fel închizându-se un bilant hidrologic destul de aproximativ.
Cursul subteran la iesirea din pestera are urmatoarele caracteristici fizico-chimice: debite cuprinse între 60 si 140 l/s, temperaturi între 4 si 7oC, mineralizatia totala în jur de 600 mg/l, duritate 5,6o germane, apele fiind bicarbonatate calcice si sodice.
 
SPELEOGENEZA
 
Pestera Ratei s-a format prin actiunea de largire a apei asupra unui sistem de fisuri post Albian, fisuri care se dezvolta în principal dupa trei directii: N-S, E-W and NW-SE. Acest sistem de fisuri a fost identificat atât în calcarele Jurasice cât si în Conglomeratele de Bucegi, pledând pentru vârsta post Albiana.
Trei etaje distincte se pot identifica în pestera, în functie de altitudinea relativa, astfel: etajul superior, constituit din Galeria Noua si portiunile superioare ale Salilor cu Prabusiri si Titanilor; etajul median alcatuit din salile mari din portiunea terminala si din galeriile Dreapta, cu Gururi, cu Argila si Marianne; etajul inferior format din galeriile active ale sistemului: Galeria cu Meandre, Galeria cu Cascade si Galeria de Acces.
Este de presupus ca initial cursul de apa care apare acum în Sala Titanilor curgea pe undeva prin portiunea superioara a Salii cu Prabusiri si prin Galeria Noua. Apoi printr-o serie de captari succesive, mai întâi prin Marele Labirint si ulterior prin Sala cu Prabusiri si în cele din urma prin sectiunea inferioara a Salii Titanilor a fost directionat prin diferite galerii, (cu Nisipuri, cu Argila, Marianne, în prezent având un parcurs inaccesibil în aceasta sectiune, undeva la nord de vechile trasee), catre Galeria cu Meandre, aceasta din urma fiind activa un lung interval de timp, vechile meandre fosile si nivele de eroziune putând fi observate la 10-20 m înaltime fata de talvegul actual. Din Gealeria cu Meandre este de presupus ca râul subteran curgea catre exterior prin Galeria cu Gururi.
Cursul care apare acum prin Sifonul 5, se pare ca s-a interpus mai târziu în istoria pesterii, la un nivel superior celui actual, interceptând Galeria Noua, amonte de Portita curgând prin tunelul de presiune reprezentat de partea inferioara a Galeriei Noi, ca printr-o galerie de fuga, strabatând apoi Galeria Dreapta, pentru a se unii cu celalalt curs de pe Meandre în zona Confluentei Seci.
Evolutia si dinamica pesterii Ratei nu sunt înca încheiate, o evolutie activa a acesteia fiind de prevazut si în viitor, ca o consecinta a faptului ca resurgenta actuala a pesterii este situata cu 32 m deasupra nivelului de baza reprezentat de Pârâul Ratei.
 
VIZITAREA PESTERII
 
Rateiul este o pestera complexa, destul de dificila, cu distante lungi ce trebuiesc parcurse si obstacole ce trebuiesc depasite. Fiecare obstacol în parte nu este neaparat foarte dificil, dar ele sunt numeroase, succedându-se neîntrerupt, având ca rezultat inducerea unei stari de oboseala destul de avansata. Principala problema este însa orientarea, riscul de ratacire fiind permanent. Chiar si speologii mai experimentati au nevoie de un ghid si altor categorii de turisti nu le recomandam de fel sa încerce vizitarea pesterii. Descrierea pesterii realizata în acest articol are caracter informativ si cu totul general nefiind nici pe departe suficienta pentru a realiza orientarea.
Pestera fiind mai degraba orizontala, în mod normal nici un fel de echipament de urcare si coborâre nu este necesar, dar dispozitivele de luminat, cizmele de cauciuc si salopeta nu pot lipsi. O echipa relativ omogena, însotita de un ghid, poate reliza circuitul plus vizitarea salilor mari din capatul pesterii în 4-5 ore, acest interval putându-se lungi dramatic în cazul în care situatii neprevazute apar.
Încheind aceasta expunere, desi am evitat pe cât posibil sa prezentam nume de speologi care în decursul anilor au contribuit la explorarea pesterii, pentru a nu nedraptatii pe nimeni, nu putem totusi sa nu amintim de Cristian Panaiotu care a fost adevaratul suflet al clubului Focul Viu în perioada de recartare a pesterii si ale carui eforturi se concretizeaza în realizarea materialului grafic care însoteste acest articol.
 
(Est Jabal Hasouna, Libia, Ianuarie 2002).
 
BILBLIOGRAFIE
 
Patrulius D. (1969) - Geologia masivului Bucegi si a culoarului Dâmbovicioara, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti.
Povara I., Lascu C., Goran C., Herdlica W. & Jibotean M. (1973) - Observations preliminaires dans le grotte Ratei, Livre Cinquanttenaire Inst. Speol. E. Racovitza, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti.
Slavoaca D. & Slavoaca Ruxandra (1994) - Studiul hidrogeologic al masivelor Bucegi si Postavaru si al M-tilor Persani, în vederea evaluarii potentialului de ape subterane potabile, Arh. Prospectiuni S.A., Bucuresti.

Data:14.01.2008|Autor:Gigi Paul Dragomir, Clubul de Speologie Focul Viu|Afisari:3961

Album foto
  


OFERTE TURISTICE

Adaugare unitate turism INSCRIERE GRATUITA PENSIUNE, HOTEL, VILA
Intrare in sistem admin oferte Actualizare oferte
Oferte turistice pe localitati Oferte turistice pe localitati

Recomandari Geoturism.ro
Cazanele Dunarii - www. danuviatravel.roCazanele Dunarii - www. danuviatravel.ro, BAILE HERCULANE,
COMPLEXUL  GEOLOGIC  RACOS - www. danuviatravel.roCOMPLEXUL GEOLOGIC RACOS - www. danuviatravel.ro, BUCURESTI,
VALCEA TURISTICA - www. danuviatravel.roVALCEA TURISTICA - www. danuviatravel.ro, BUCURESTI,
Complexul Cheile ButiiComplexul Cheile Butii, Campul lui Neag, 3 stele
TRANSALPINA SI TRANS FAGARASANTRANSALPINA SI TRANS FAGARASAN, RANCA,
Pensiunea NicolaPensiunea Nicola, RUCAR, 2 stele
Hotel SlanicHotel Slanic, SLANIC PRAHOVA, 3 stele


PUBLICITATE

Plictisit?
Exploreaza lumea subterana
www.speologie.ro

Parteneri

Contact Contact Link-uri
Copyright © 2002 - 2012 Geoturism.ro- Termeni si conditii